Blog

Psihologia fericirii (I)

Fericirea pare a fi un concept atât de greu de înțeles și aproape imposibil de atins!.. Pentru mulți dintre noi fericirea are un nume diferit. Nu doar pentru că este, în sine, un concept aproape abstract, cât pentru că reprezintă atât de multe lucruri diferite.

Fericirea poate fi o stare de bine la un moment dat în timp, un obiectiv îndeplinit, un prag trecut. Fericirea poate fi felul în care te simți sau lucrurile pe care le ai.

Mulți scriitori și gânditori au dat diverse definiții fericirii. Aristotel a scris că fericirea este “o expresie a sufletului în anumite acțiuni”, Freud a numit-o “o problemă de muncă și dragoste”, iar alții au spus despre fericire că se aseamănă cu obscenitatea: nu o putem defini, dar o recunoaștem atunci când o vedem. (Potter Stewart, Judecător al Curții Supreme de Justiție din SUA).

În ultimii 25 de ani, oamenii de știință au început să vorbească despre fericire dintr-o perspectiva nouă, nu cea filosofică de până atunci. Mihaly Csikszentmihaly, Sonja Lyubomirsky, Martin Seligman, Ken Sheldon, David Schkade sunt doar câțiva dintre cei care au cercetat fericirea, cu tot ceea ce implică ea.

Care să fie, oare, concluzia?

Studiile de până acum din psihologia pozitivă și neuro-știință au arătat două aspecte importante:

·      Fericirea se moștenește și este stabilă pe parcursul vieții unui om;

·       Oamenii au capacitatea uimitoare de a face schimbări pozitive în viața lor.

Ce ne spun aceste două concluzii?

Moștenirea genetică are un aport imens în starea de bine pe care o resimțim de-alungul vieții, iar dacă suntem predispuși la un anumit nivel de nefericire tot ceea ce vom face pentru a schimba acest lucru va fi doar temporar. Ulterior, vom reveni la nivelul initial al stării de bine. Cu toate acestea, s-a dovedit că mijloacele proprii de a ne controla starea de bine, precum și modul în care ne lăsăm influențați sau nu de mediu, ne poate aduce momente mai lungi de fericire, chiar dacă ereditar nu suntem predispuși la optimism.

Dar să vedem care sunt acei factori care determină gradul de fericire

Factorii genetici – așa cum am mai spus, aceștia sunt prestabiliți și nu îi putem schimba. În proporție de 50%, moștenirea genetică ne va influența nivelul stării de bine pe parcursul vieții. Studiile făcute pe gemeni identici au concluzionat că ne naștem cu anumite elemente prestabilite legate de fericire care au legătură direct cu părinții biologici și cu strămoșii noștri. Acolo există o linie de bază a fericirii la care ne vom întoarce iar și iar indiferent de momentele prin care trecem de-alungul vieții.

Circumstanțele de viață – 10% din senzația de bine și de fericire se datorează condițiilor de viață. Că suntem săraci sau bogați, sănătoși sau bolnavi, frumoși sau urâți, singuri sau căsătoriți, aceste aspecte vor influența cu maxim 10% modul în care ne simțim. Ținând cont de aceste lucruri concluzia este clară: condițiile noastre de viață nu sunt cheia spre fericire!

Acțiunile făcute cu intenție – modul în care ne comportăm, alegerile noastre, ceea ce putem controla, oportunitățile pe care le avem și locul în care putem jongla cu creșterea personală ne vor influența fericirea cu 40%. E un procent izbitor de mare de care ar fi bine să ținem cont atunci când vorbim despre dezvoltare personală și schimbare.

Există acțiuni pe care oamenii fericiți le fac și prin care îi putem recunoaște?

Ei bine, studiile spun că da.

·       Oamenii care sunt fericiți dedică mai mult timp familiei și se bucură de relațiile sociale și cele familiale.

·       Se simt bine atunci când își pot exprima recunoștința pentru ceea ce au și văd partea plină a paharului cu onestitate față de sine.

·       Sunt primii care ajută alți oameni la nevoie.

·       Se gândesc cu optimism la viitor.

·       Savurează plăcerile vieții și trăiesc momentul prezent fără a uita de scopurile importante pe termen lung.

·       Modul în care reușesc să facă față aversiunilor și stresului îi deosebește pe cei mai fericiți de toți ceilalți.

Bineînțeles că împreună cu o stare de bine, fericirea îți poate aduce multiple beneficii. Care ar fi acestea?

-        Oamenii fericiți sunt mai sociabili si mai energici

-        Oamenii fericiți sunt mult mai cooperanți

-        Oamenii fericiți sunt mai plăcuți de către ceilalți

-        Oameni mai fericiți au căsătorii durabile, au mai mulți prieteni sau suport social

-        Oamenii fericiți dau dovadă de flexibilitate în gândire și sunt mult mai productivi la locul de muncă, sunt lideri și negociatori mai buni și câsștigă mai mulți bani

-        Oamenii fericiți sunt mai rezistenți în fața greutăților, au un sistem imunitar mai puternic și sunt mai sănătoși din punct de vedere fizic

-        Oamenii fericiți trăiesc mai mult

Ce putem face să fim fericiți?

Întrebarea aceasta pare a fi în mințile tuturor. Ei bine, există câteva tehnici și resurse pe care le putem utiliza pentru a face acțiunile noastre să ne producă mai multă fericire. Despre aceastea, în articolul următor.

Eu sunt Florina Haritonov, sunt psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din România. Formarea mea principală este în Terapia Cognitiv-Comportamentală la care am adăugat formările complementare în Terapia Sistemică Cuplu-Familie-Copil, Consiliere Vocațională, Trainer ANC și Consultant în Aromaterapie.