Blog

Oamenii recunoscători sunt mai fericiți

Legătura dintre depresie si recunoștință 

 Atunci când nu mai vezi interes sau plăcere să te ridici din pat dimineața sau să te speli pe față, orice lucru pe care îl ai de făcut pare fără sens sau neimportant. Iar cel mai greu de dus cu tine când ești în această stare, sunt gândurile alea de inutilitate, acel sentiment de gol și inutilitate, acel “ce sens are” care îți vine în minte de fiecare dată când ți se propune ceva nou. Dacă te-a vizitat vreodată depresia, ce scriu aici nu îți este străin. 

Și dacă ai început o terapie în acest sens, vei fi ajutat să înțelegi care sunt factorii care cauzează starea ta, ce o menține și mai ales, ce poți face ca să produci schimbarea către o viață mai cu sens, mai fericită. E un proces în care eșți ghidat și ajutat, un proces în care vei primi teme de casă sau teme terapeutice. 

Una dintre aceste teme poate fi să practici recunoștința, pentru a produce schimbare în felul în care te simți. Se spune că acolo unde este recunoștință nu este frică. Însă ca să faci schimbarea la nivel intern ai nevoie de practică, adică de puțină disciplină și de câteva “instrumente” pe care ți le voi da în rândurile ce urmează. Disciplina o vei regăși în perseverența ta, acolo unde așteaptă să fie chemată în ajutor.

Rolul recunoștinței in starea ta de bine

Mai întâi, aș vrea să îți povestesc câteva cuvinte despre rolul acestei practici în regăsirea stării de bine.  Nenumărate studii psihologice au avut ca subiect recunoștința, ca practică de schimbare a stării emoționale, dar și ca trăsătură de personalitate. Majoritatea acestor studii au demonstrat importanța practicării recunoștinței pentru schimbările pe care le aduce aceasta în starea noastră emoțională și în starea de fericire personală. Sunt mecanisme fine prin care se întâmplă această transformare, mecanisme care vorbesc despre reinterpretarea la nivelul creierului a unor evenimente de viață neplăcute sau traumatizante, ce pot transforma recunoștința într-un mecanism de coping ce poate fi folosit în cazul depresiei de ex.

În cazul depresiei, creierul are tendința de a aduce mai repede la suprafață amintiri negative și de a menține focusul pe acestea, lucru ce justifică simptomele de lipsă de satisfacție în activități noi și energie scăzută, precum și lipsa motivației. Iar aceste studii vorbesc despre capacitatea de a schimba focusul pe amintirile neplăcute cu ajutorul recunoștinței.

Conform studiilor facute, o persoană mai recunoscătoare are capacitatea de a trăi conștient și de a remarca mai ușor evenimentele plăcute de viață și astfel să le întipărească în memoria sa și să vină în atenție mai ușor. Sunt mecanisme fine ce merită mai puțin explicate și mai mult încercate. 

Practicând recunoștința nu schimbăm depresia în fericire că pe fața cealalată a unei monede ci producem schimbări de stări emoționale și putem să ieșim din depresie mai ușor, sau să o prevenim. 

Oamenii recunoscători tind să fie oameni mai fericiți. 

Și acum, să trecem la treaba! 

Exercitiu practic 

Ia un carnețel în care să îți notezi câteva gânduri, vei avea nevoie de puțin ajutor în primele zile. Cu timpul, îți va fi mai ușor să faci asta și fără carnețel. Alege momentul zilei în care vrei să faci acest exercițiu și ține-te de acest moment ca de o rutină zilnică de sănătate, așa cum este spălatul pe dinți. E bine sa fie acelasi moment al zilei, zi de zi. Poate fi înainte de culcare sau dimineața, după trezire. Indiferent când începi acest proces, poți găși suficiente motive in viata ta pentru care să fii recunoscător; Însă, dacă treci prin depresie sau te lupti cu anxietatea, probabil ca nu îți vin ușor în minte aceste motive, de aceea te poti inspira din cele câteva afirmații de mai jos. 

Asadar, inspira puternic si expira lung, de cateva ori, apoi spune cu voce tare:

 Sunt fericit și foarte recunoscător pentru viața pe care o am.

• Mă simt binecuvântat că m-am trezit în dimineața aceasta, mulți nu au avut acest privilegiu.

• Mulțumesc universului pentru o altă șansă să îmi fac viață mai bună, astăzi.

• Sunt recunoscător pentru oamenii pe care îi am în viața mea acum.

• Sunt recunoscător pentru acest corp sănătos, frumos și imperfect pe care îl am și care continuă să fie puternic și să mă sustină în fiecare zi.

• Sunt recunoscător pentru jobul meu, știu că sunt mulți care nu au.

• Sunt recunoscător că Universul acesta lucrează pentru binele meu, chiar dacă eu nu îl înțeleg acum așa cum este el.

Desigur că poți adăuga propriile motive de recunoștință, chiar te rog să pui în fiecare zi câte ceva nou, inspirat din viața ta. Observă starea emoțională când spui și trăiești aceste afirmații și păstrează cu tine emoția pozitivă care se naște, cât mai mult. Nu te grăbi să treci repede peste acest moment ci trăiește-l cât mai conștient, și observă în timpul zilei aspecte din viață care pot deveni motive de recunoștință. 

Iar dacă vrei să faci lucrurile si mai frumoase, scrie pe un bilețel un motiv de recunostință pentru ziua de astăzi si pune-l intr-un borcan pe care il poți deschide la sfarsitul anului sau il poți aseza sub bradul de Craciun. O să iti aducă multă bucurie retrospectiva acestui jurnal inedit de recunoștință! 

Recunoștință putem găsi în orice ne aduce viața, atâta vreme cât iți dai voie să primești experiențele ei cu inima și mintea deschisă.