Blog

Doliul si pierderea

Se spune ca acceptarea pierderii ne face mai puternici. Dar câți dintre noi putem să fim de acord cu asta în momentele de durere sfâșietoare a pierderii cuiva drag? 

Spune-i asta unui copil care se desparte de părintele lui, unei femei care e abandonată de partenerul de relație, unei surori care își pierde fratele, sau amintește-ți când ai simțit chiar tu acest lucru. E ușor să acceptam pierderea? Până la acceptare e drum lung, presărat pe alocuri cu furie, depresie, anxietate, sentiment de gol interior, dureri fizice, slăbiciune, lipsă de poftă de viață și mult dialog intern. 

Procesul în care ajungem să fim mai puternici e lung, greu și dureros. Și în acest proces avem nevoie să ne plângem durerea, să o respingem și să o chemăm, să simțim disperare și dor. Iar de cele mai multe ori, aceste sentimente sunt atât de personale încât e greu să lăsăm pe cineva să ne însoțească pe parcurs. Sau poate avem nevoie să povestim de multe ori pentru a avea senzația că putem înțelege “de ce” ni se întâmplă toate astea sau care e sensul vieții noastre, când totul pare rupt în bucătele ce nu se mai potrivesc cu realitatea. 

Acceptarea pierderii ne face mai puternici după ce ne face să ne simțim slabi, firavi, neputincioși și singuri într-o lume aglomerată și grabită să asculte o inimă care suferă. 

Pierderea cuiva drag e simțită de fiecare om ca un sfârșit pentru că este un sfârșit de viață așa cum o știa și este un început de viața nouă, în care învață în fiecare zi să integreze acea pierdere, să trăiască fără cel drag. 

Și asta doare. Doare tare rău. Și doare tare mult. Mai mult decât unii au răbdare să asculte și mai mult decât simte că poate duce. 

Când vine cineva în cabinet cu o astfel de durere, rolul meu este să fiu acolo pentru acea persoană și să o ascult, să o conțin, să o însoțesc pe acest traseu dureros al doliului. Și, fără să am așteptarea că înțeleg durerea lui, să îl fac să se simtă ascultat, văzut, auzit. Și să fiu acolo pentru a-i da acea speranță că după durere vine și acceptarea, liniștea interioară. Rolul meu, că terapeut este să îi spun “Chiar dacă nu ești pregătit pentru zi, nu poate fi mereu noapte. Chiar dacă nu ești pregătit pentru ce vine, chiar și durerea are un sfârșit”. Și astfel, va veni o zi când întrebarea “de ce mi se întâmpla mie toate astea ?” se transforma în pace sufleteasca. 

Doliul este reacția emoțională trăită în primele etape ale unei pierderi grele. Travaliul de doliu este un proces și o experiență extrem de personală.  Cercetările pun sub semnul întrebării ideea unui tipar “normal” al doliului și al timpului “normal” de recuperare după acesta. Unii oameni își revin relativ repede după o pierdere grea iar alții nu își revin niciodată. Deși, așa cum spuneam, experiența doliului și a pierderii este extrem de personală, și nu urmează o traiectorie directă de la șoc la rezolvare, psihologii vorbesc despre un tipar clasic al doliului în care persoana care suferă pierderea trece prin trei stadii în care acceptă realitatea dureroasă a pierderii, se readaptează la viață și își găsește noi interese sau leagă noi relații. O posibilă traiectorie a acestui proces, travaliul de doliu, este următoarea: 

1- șocul și refuzul de a crede - supraviețuitorul se simte adesea pierdut și confuz. Pe măsură ce conștientizează pierderea, sentimentul de amorțeală simțit inițial se schimbă în tristețe și accese frecvente de plâns. Durata acestui stadiu poate fi de câteva săptămâni, mai ales când e vorba de moartea subită sau neașteptata a cuiva apropiat. Același lucru îl poate simți și cel părăsit, la ieșirea partenerului din relație.

2- atenția și preocuparea față de memoria persoanei pierdute. În aceasta etapă nu se poate vorbi încă de acceptare, ci de încercarea de a te împăca cu pierderea persoanei dragi. Acest stadiu poate dura intre șase luni și aproximativ doi ani, iar cu timpul se atenuează sentimentele, dar momentele aniversare (ziua când s-au cunoscut,ziua când a plecat, data morții, etc) reînvie emoții legate de relația avută cu persoana pierdută. 

3- rezolvarea este ultima etapă a acestui proces și deși nu se rezolvă nimic legat de pierderea în sine (care deseori e moartea celui drag), persoana care rămâne în urmă își recapătă interesul fată de activitățile de zi cu zi. Amintirile despre cel pierdut trezesc afecțiune amestecată cu tristețe, care iau locul durerii acute de la început și dorului simțit inițial și perceput ca imensitate de gol. 

Ce poți face tu ca să ajuți o persoana care a suferit o pierdere importantă? 

• Permite-i să își împărtășească suferința, să împărtășească amintiri despre persoana pierdută 

• Nu oferi false mângâieri - A-i spune cuiva “vei trece peste asta, cu timpul” nu ajută. Nici “Este mai bine așa”. Mai bine lasă-i spațiu și ascultă 

• Oferă-i ajutor practic, dacă are nevoie. O cină caldă, cumpărăturile sau statul cu copiii pot fi lucruri care ajută. 

• Ai răbdare. Fii disponibil să asculți și ai răbdare cu cel care trece prin acest doliu. 

• Propune-i ajutor specializat, la nevoie. Când simte prea multă durere ca să-i facă fată singur, o recomandare către un terapeut poate ajuta. 

 

Eu sunt Florina Haritonov, sunt psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din România. Formarea mea principală este în Terapia Cognitiv-Comportamentală la care am adăugat formările complementare în Terapia Sistemică Cuplu-Familie-Copil, Consiliere Vocațională, Trainer ANC și Consultant în Aromaterapie.